Universitatea și promovarea științei

Această secțiune a cărții este dedicată în primul rând examinării unora dintre sistemele de viață adoptate în lume în zilele noastre. În urma examinării, ar trebui să fim în măsură să decidem ce sistem se potrivește cel mai bine cu nevoile noastre de dezvoltare și cu un mod de viață mai bun. Ar trebui să ne ajute,

Această secțiune a cărții este dedicată în primul rând examinării unora dintre sistemele de viață adoptate în lume în zilele noastre. În urma examinării, ar trebui să fim în măsură să decidem ce sistem se potrivește cel mai bine cu nevoile noastre de dezvoltare și cu un mod de viață mai bun.

Ar trebui să ne ajute, de asemenea, să le determinăm pe cele care împiedică civilizația și progresul, precum și pe cele care nu dau nicio prioritate valorilor și eticii, care stau la baza bunăstării sociale, psihologice și fizice a omului.

Pentru ca un sistem universal să reușească, trebuie să fie în măsură să îndeplinească şi să echilibreze nevoile noastre pentru o viață mai bună și să prevină orice transgresiune care poate duce la distrugerea și dispariția omenirii.

1. Budismul, hinduismul și știința

Dacă ar fi să propunem budismul ca mod universal propus de viață, am realiza că adevăratul budism înseamnă devotament complet față de adorarea idolilor, petrecerea timpului în retragere completă și izolare de lumea înconjurătoare, care este plină de nedreptate.

Conform budismului, omul este văzut ca o sursă a răului. Pentru a dobândi neprihănirea, trebuie să abandoneze această lume și să trăiască în izolare totală. O astfel de filozofie nu va reuși niciodată să aducă pace în mintea adepților săi.

Atât în hinduism, cât și în budism, lumea este privită ca un rău și mântuirea este înțeleasă ca respingerea acesteia sau altfel spus ca îndepărtarea de cele lumeşti. Mai mult decât atât, aceste religii fac din mântuire o chestiune individualistă, personală, din moment ce o definesc în termeni de stări de conștiință, care pot fi doar personale. Interacțiunea cu lumea exterioară este privită ca ceva rău.

Orice ordine socială dezvoltată de hinduși în materie de stat, imperiu, civilizație sau comunitate umană distinctivă a fost făcută abătându-se de la învățăturile lor. India de astăzi și-a bazat sistemul de guvernare pe democrație, în ciuda partidelor hinduse care joacă un rol important în politica indiană.

Cred că astfel de atitudini față de viață nu pot fi acceptate într-o lume ca a noastră, în care au avut loc progrese mari în domeniul tehnologiei, care au devenit o parte integrantă a vieții noastre. Fără îndoială, multe dintre progresele din industrie au avut numeroase efecte secundare nedorite în domeniile sociale și cele legate de sănătate ale societății. La cealaltă extremă, o civilizație modernă atee îi oferă omului libertatea deplină de a se implica în toate aspectele, fără limite sau respect față de natură sau persoane. Putem observa aceasta în practicile iresponsabile de inginerie genetică și în distrugerea ecologiei. Câștigurile pur materiale i-au împiedicat pe cercetători să vadă devastatoarele probleme morale, sociale și sanitare, care reprezintă niște amenințări fără precedent pentru omenire.

Soluțiile materialiste, care rareori au succes, sunt căutate în majoritatea cazurilor. SIDA, cancerul, sărăcia, analfabetismul, fumatul, drogurile, alcoolul, precum și multe alte probleme sociale au crescut într-un ritm îngrijorător. Câștigurile materiale au devenit obiectivul major, în detrimentul valorilor morale. Cu toate acestea, secesiunea de la cealaltă extremă a respingerii oricărei implicări în treburile lumești contrazice firea omului. Este nevoie urgentă de un sistem care nu este manipulat de interesele materialiste limitate ale unei minorități lacome și neglijente și, în același timp, aduce un echilibru între nevoile omului de progres în știință și tehnologie.

2. Islamul și știința

Islamul rezolvă această dilemă abordând o cale de mijloc și o poziție moderată. Omului nu i se refuză dreptul de a se bucura de viață, cu condiția ca el să nu încalce drepturile altor creații ale lui Allah Preaînaltul, așa cum este descris de El în Coran:

„O, fii ai lui Adam! Luaţi-vă gătelile voastre la toate locurile de rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care întrec măsura! ~ Spune: «Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire?» Spune: «Ele sunt pentru aceia care cred, în viaţa lumească, şi numai pentru ei în Ziua Învierii. Astfel facem Noi versetele Noastre limpezi pentru nişte oameni care ştiu».ˮ

Un sistem de viață care împiedică progresul omenirii în știință și tehnologie care este benefic nu este demn de a fi ales ca mod de viață. Islamul trece testul în această privință, deoarece este singura religie care a deschis ușile marilor salturi în toate domeniile științei.

Musulmanii nu au succes în domeniul științei și al tehnologiei atunci când se distanțează de învățăturile pure ale islamului. Coloniștii și orientaliștii au descoperit acest fapt și, prin urmare, au încercat să le distragă atenția musulmanilor de la sursa reală a progresului. Mulți istorici au recunoscut acest fapt şi printre ei, Philip Hitti, care spune atunci când se referă la Al-Khawarizmi, un recunoscut savant musulman în domeniul matematicii:

„Unul dintre cele mai strălucite genii ale islamului, Al-Khwarizmi, este, fără îndoială, omul care a exercitat cea mai mare influență asupra gândirii matematice în toată perioada evului mediu.ˮ

M. Charles, un om de știință francez, face referire la contribuția unui alt matematician musulman, al-Battani, spunând:

„Al-Battani a fost primul care a folosit expresiile «sinus și cosinus» în lucrările sale. El le-a introdus în calculul geometric și le-a numit «umbra extinsă». Este ceea ce numim în trigonometria modernă tangentă.ˮ

Istoricii subliniază că științele moderne sunt datoare musulmanilor pentru marile progrese din multe dintre domeniile științifice. Iată ce a spus Fauriel (1846):

„Contactul dintre cele două civilizații – creștină și musulmană – a fost stabilit pe căi normale și bine întemeiate. În acest sens, comerțul și pelerinajul au jucat rolul principal. Comerţul pe mare și pe uscat între Est și Vest a fost deja înfloritor cu mult înainte de secolul al XI-lea. Civilizația islamică a intrat în Europa prin Spania, Sicilia și sudul Franței, care erau sub conducere sarazină directă.ˮ

Pe la mijlocul secolului al IX-lea, civilizația musulmană domina deja în Spania. Spaniolii din acel timp considerau araba ca fiind singurul mediu pentru știință și literatură. Importanța sa a fost așa de mare încât autoritățile ecleziastice au fost obligate să aibă colecția de canoane folosite în Bisericile spaniole traduse în limbile romanice (predecesoarele spaniolei moderne),

deoarece cele două limbi erau vorbite de-a lungul întregii Spanii musulmane. Spania creștină a recunoscut această superioritate a musulmanilor. Prin anul 830, Alfonso cel Mare, regele austriecilor, a trimis doi savanți sarazini musulmani pentru a acționa în calitate de tutori pentru fiul și moștenitorul său.

După efectuarea unei cercetări comparative riguroase a Bibliei și a Coranului cu marile descoperiri ale științei moderne, renumitul savant francez și membru al Academiei Franceze Științifice a observat absența de contradicții între conținutul Coranului și aceste descoperiri. În plus, el a constatat că Nobilul Coran descrie ambele lumi atât pe cea vizibilă, cât și pe cea nevăzută într-un mod complet corect:

„Coranul vine în continuarea celor două Revelații care l-au precedat și nu numai că este liber de contradicții în narațiunile sale, ceea ce indică semnele diferitelor manipulări ale omului care se găsesc în Evanghelii, dar oferă o calitate proprie celor care îl examinează obiectiv și în lumina științei, adică este complet în acord cu datele științifice moderne.

Mai mult decât atât, este de neconceput ca afirmaţiile care se regăsesc în el și care au legătură cu știința să fi aparținut unui om care a trăit în timpul lui Mohammed. Prin urmare, cunoștințele științifice moderne ne permit să înțelegem anumite versete din Coran, care, până în prezent, au fost imposibil de interpretat.”

3. Impactul științelor musulmane în Europa

Notorietatea științifică a musulmanilor s-a răspândit pretutindeni și a atras elita intelectuală a lumii occidentale până în Andaluzia, Sicilia și sudul Italiei. Totodată, în timp ce civilizația musulmană prospera în perioada Evului Mediu, lumea creștină trăia într-un întuneric complet. Philip Hitti a remarcat:

„Niciun alt popor nu a adus un aport la fel de important la progresul uman precum arabii, dacă folosim acest termen pentru a ne referi la toți cei a căror limbă maternă era araba și nu doar la cei care trăiau în Peninsula Arabică. Timp de secole, araba a fost limba de predare, cultură și progres intelectual pentru întreaga lume civilizată, cu excepția Orientului îndepărtat. Din secolul al IX-lea până în secolul al XII-lea au existat mai multe lucrări filozofice, medicale, istorice, religioase, astronomice și geografice scrise în limba arabă decât în oricare altă limbă.ˮ

Progresele musulmanilor în știință şi răspândirea cunoştinţelor au fost cele care au marcat începutul progresului nostru contemporan în știință și tehnologie. An-Nadawi a comentat despre acest lucru:

„Între timp, ca urmare a influențelor științifice islamice și musulmane, vulcanul de cunoștințe a erupt în Europa. Gânditorii și oamenii de știință au rupt sclavia intelectuală. Ei au respins cu îndrăzneală teoriile bisericești, care se bazau pe dovezi absurde, proclamând propriile investigații. Autoritatea papală60 a reacționat fără milă. Aceasta a stabilit inchizițiile pentru a îi găsi și pedepsi pe ereticii ascunși în orașe, case, beciuri, în peșteri sau pe câmpuri. Această instituție și-a făcut datoria cu o asemenea promptitudine sălbatică, încât un teolog creștin a exclamat că era aproape imposibil ca un om să fie creștin și să moară în patul lui. Se estimează că între anii 1481 și 1801 inchiziția a pedepsit 340.000 de persoane, dintre care aproape 32.000 au fost arse de vii, inclusiv marele om de știință Bruno, al cărui singur delict a fost acela că a învățat pluralitatea lumilor. Bruno a fost predat autorităților seculare pentru a fi pedepsit «cât mai cu milă posibil și fără vărsare de sânge», ceea ce însemna, de fapt, actul oribil de a îl arde pe respectivul prizonier pe rug. Galileo, un alt om de nu mai puțină valoare, a fost torturat de inchiziție pentru că a susținut că Pământul se mișca în jurul Soarelui.ˮ

Potrivit lui Draper, în cartea sa „Istoria conflictului dintre religie și științăˮ,

stagnarea intelectuală a clerului și atrocitățile comise de inchiziție au condus sectoarele culte ale societății europene să se revolte, nu numai împotriva clerului și a Bisericii, ci și împotriva tuturor valorilor și a oricărui tip de adevăr care nu a fost corupt de clerul deviat.

4. Deficiențele științei moderne

Știința pe care islamul a oferit-o Occidentului a fost în perfect acord cu învățăturile lui Allah Preaînaltul. Cu toate acestea, din secolul al XIV-lea până în ziua de astăzi,

Știința pe care islamul a oferit-o Occidentului a fost în perfect acord cu învățăturile lui Allah Preaînaltul. Cu toate acestea, din secolul al XIV-lea până în ziua de astăzi, societățile occidentale au deviat de la această tradiție științifică islamică. Islamul le cere oamenilor să preia responsabilitatea de a dezvolta știința de care să beneficieze toți oamenii, fără să facă rău altora; respectând în același timp natura. Islamul subliniază, de asemenea, un principiu foarte important, conform căruia știința nu poate fi transformată în „Dumnezeuˮ dintrun motiv foarte simplu: cunoașterea noastră este relativă şi ipotetică și, prin urmare, știința noastră este la fel. Mohammed Qutb scrie:

„Zeul științei, cu toate acestea, s-a dovedit a fi extrem de capricios, mereu în schimbare și modificându-și în mod constant poziția, susținând un lucru pe care îl consideră adevărat astăzi și respingându-l mâine ca fiind fals și greșit. În consecință, «adoratorii» săi sunt sortiți la o stare de neliniște și anxietate permanentă, deoarece, cum pot ei găsi odihna și pacea minții cu un astfel de zeu capricios? Faptul că Occidentul modern este afectat de această incertitudine și neliniște are ca rezultat numărul mare de tulburări psihologice și nervoase, care sunt atât de comune în societățile moderne de azi.ˮ

De asemenea, el adaugă: „Un alt rezultat al deficienței științei moderne este faptul că lumea în care trăim a devenit lipsită de orice semnificație și scop, fără ordin superior sau putere care să o ghideze. Tensiunile și conflictele dintre diferitele forțe sunt la ordinea zilei. Drept rezultat, totul în această lume este în schimbare.ˮ

Folosirea deficitară a științei a afectat toate sferele vieții – cea economică, politică, educațională și sanitară. Toți acești factori îl îndeamnă pe om să caute un sistem în care poate găsi satisfacție, pace, liniște și lipsă de contradicții.

Un exemplu de astfel de știință deficitară este prejudiciul adus rasei negre în cea mai mare parte a SUA. Odată cu creșterea rasismului pseudoștiințific și cu popularitazarea ideilor de inginerie socială în rândul latino-americanilor, s-a ajuns ca elitele albe să militeze împotriva acceptării sociale a populației negre. Adepții pozitiviști ai filozofului francez Auguste Comte credeau că africanii erau departe de a fi pregătiți pentru etapa de modernizare tehnică și i-au neglijat. Adepții darwinismului social au considerat dimensiunea africană a societății pluraliste a fi un semn de slăbiciune fundamentală, ei asumându-și superioritatea naturală a rasei albe.

5. De ce încurajează islamul știința și progresul?

De ce islamul este singurul sistem de viaţă care poate îngloba nevoile omului de progres și descoperirile Universului? Trăsăturile care deosebesc islamul de alte credințe l-au condus pe Gibb (un orientalist bine-cunoscut) să scrie:

„Tipul de societate pe care îl construiește o comunitate depinde în mod fundamental de convingerea sa cu privire la natura și scopul Universului și locul sufletului uman în el. Aceasta este o doctrină destul de familiară și este reiterată de la amvoanele creștine, săptămână după săptămână. Dar islamul este probabil SINGURA religie care a avut în mod constant scopul de a construi o societate pe acest principiu. Instrumentul principal a fost Legea (Shariʻah).ˮ6

De ce islamul este singura religie care poate satisface nevoile omenirii şi să se integreze și să interacționeze cu Universul într-un mod armonios?

Este pur și simplu pentru că toate celelalte religii și dogme nu au adoptat niciodată un mod de viață cu adevărat monoteist. Ei au evidențiat personificarea lui Dumnezeu prin natură. Au considerat, de asemenea, contrazicerea ca fiind o caracteristică principală a cunoașterii. Prin urmare, pe parcursul unei perioade de peste 1000 de ani, când creștinismul a preluat, de exemplu, controlul asupra minții popoarelor, această eră nu a produs nicio știință naturală. Creștinii, hindușii, budiștii, etc.

nu au putut adopta o atitudine științifică până când nu au fost eliberați prin islam de politeismul65 lor impus de autoritățile religioase și până când nu au fost expuși la revoluția științifică musulmană. Nici hinduismul, nici budismul și nici creștinismul nu și-au putut îndruma adepții pentru a se angaja în gândirea științifică. Cu toate acestea, de îndată ce au devenit musulmani și l-au adorat pe Unicul Dumnezeu Atotputernic, au devenit oameni de știință și mari savanți, cot la cot cu arabii musulmani din acea perioadă. Exemplele din istorie precum cele prezentate mai sus sunt o dovadă a acestui lucru.

Musulmanii au putut dobândi calitățile necesare pentru progres și gândire științifică din două motive principale: în primul rând, Coranul cel Glorios și Tradițiile nobile ale Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-au îndemnat pe oameni să contemple și să studieze natura lor, pe ei înșiși și Universul din jurul lor:

  • „Tot astfel sunt şi printre oameni şi vieţuitoare şi vite cu felurite culori. Singurii ce se tem de Allah sunt învăţaţii dintre robii Săi. Dar Allah este ‘Azīz (Invincibil, Atotputernic), Ghafūr (Atoateiertător).ˮ [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 35:28]
  • „(...) Spune: «Oare sunt egali cei care ştiu cu aceia care nu ştiu?» Însă numai aceia care au minte, trag învăţăminte.ˮ [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 39:9]
  • „(...) Allah îi va ridica în rang pe aceia dintre voi care cred şi pe cei cărora li s-a dat ştiinţa. Şi Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi!ˮ [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 58:11]
  • „Oare nu cugetă ei la Coran? Dacă ar fi el de la altcineva decât de la Allah, ar găsi în el multe nepotriviri!ˮ [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:82]
  • „Oare nu văd cei care nu cred că Cerurile şi Pământul au fost împreună şi că Noi le-am despărţit şi din apă am făcut tot ce este lucru viu? Şi oare tot nu cred ei?ˮ [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 21:30]

„Noi le vom arăta Semnele Noastre (în cele mai îndepărtate) zări (ale Pământului) şi în sufletele lor înşişi, astfel încât să le fie limpede că el (Coranul) este Adevărul. Oare nu este de ajuns că Domnul tău este Martor la toate?ˮ

[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 41:53]

Multe dintre aceste semne au fost discutate în detaliu în Coran și au fost, mai târziu, descoperite de oamenii de știință, datorită progresului în domeniul științei și al dezvoltării tehnicilor lor științifice de cercetare. Următorul fragment se referă la un semn despre care oamenii de știință au găsit multe detalii în Coran: „Sau (ele sunt) ca întunecimile dintr-o mare adâncă, fără fund, pe care o învăluie valurile, iar peste ele alte valuri şi deasupra lor norii. Întunecimi unele deasupra altora. Dacă (cineva) scoate mâna, aproape că nici nu o vede (...)”

[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:40]

Acest verset menționează întunericul din mările și oceanele adânci, acolo unde, dacă un om întinde mâna, nu și-o poate vedea. Nivelurile de întuneric încep în apă la o adâncime de 200 de metri. La această adâncime, aproape că nu mai este lumină deloc (vezi figura de mai jos).

Întunericul total apare la adâncimi mai mari de 1.000 de metri. Ființele umane nu sunt capabile să se scufunde la adâncimi mai mari de patruzeci de metri fără ajutorul submarinelor sau a echipamentelor speciale și nu pot supraviețui fără ajutor în partea întunecată profundă a oceanelor, la adâncimi mai mari de 200 de metri.

Oamenii de știință au descoperit recent acest întuneric cu ajutorul echipamentelor speciale și a submarinelor, care le-au permis să se scufunde în adâncurile oceanelor.

De asemenea, din afirmațiile din versetul precedent - „(...) o mare adâncă, fără fund, pe care o învăluie valurile, iar peste ele alte valuri şi deasupra lor norii (...)”, putem înțelege că apele adânci ale mărilor și oceanelor sunt acoperite de valuri, iar peste aceste valuri sunt alte valuri. Este clar că al doilea set de valuri sunt cele de la suprafață, cele pe care le putem vedea, pentru că versetul menționează că deasupra acestora sunt nori. Dar, la ce se referă primele valuri? Oamenii de știință au descoperit recent că există valuri interne, care „se formează între două mase de apă cu diferite densităţi.” (vezi figura alăturată)

Valurile interne acoperă apele adânci ale mărilor și oceanelor, deoarece apele adânci au o densitate mai mare decât cele de deasupra lor. Valurile interne se comportă ca acelea de suprafață şi se sparg la fel ca ele. Ochiul uman nu le poate vedea, dar pot fi detectate prin studierea modificărilor de temperatură sau salinitate într-un anumit loc.

De fapt, versetul care vorbește despre modul în care Universul a fost creat conține informația pentru care doi fizicieni au primit Premiul Nobel în anul 1973. Însă, aceste date științifice i-au fost revelate Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) acum mai bine de 1400 de ani.

În al doilea rând, tawhīd-ul (credinţa în Unicitatea lui Allah) este temelia pe care islamul este construit. Acesta respinge toate tipurile de mituri și superstiții, deoarece sunt cei mai mari dușmani ai științei. Tawhīd-ul Îi atribuie toate aspectele legate de cauzalitate lui Allah. Prin urmare, oamenii de știință trebuie să poată investiga și descoperi aceste relații, să le cunoască, iar apoi să le pună la dispoziția omenirii. După lupta lungă și amară dintre știință și alte religii, islamul a venit pentru a aduce armonie între religia lui Allah Preaînaltul și cunoaștere în acest secol al științei. În acest sens, Liga Islamică Mondială a stabilit o comisie care este specializată în investigarea faptelor dovedite științific așa cum sunt descrise în Coran și în Sunnah (învățăturile Profetului Mohammed, Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa)

În rezumat, alte moduri de viață (creștinismul, budismul, capitalismul, comunismul și hinduismul) nu au ajuns niciodată la o înțelegere unificată a lui Allah, a omului sau a naturii. Astfel, punctele lor de vedere ştiinţifice au fost eronate. Unitatea islamului permite o perspectivă științifică adecvată, care promovează progresul și dezvoltarea în domeniul științei și al tehnologiei. Contribuţia musulmanilor în domeniul ştiinţei şi înțelegerea realității și a relației dintre ființa umană și natură sunt clar ilustrate în acest citat din discursul dr. Mahathir Mohammed, susţinut în cadrul Forumului islamic din Oxford:

„În această lume modernă, musulmanii au o misiune reală. Ei trebuie să readucă valorile spirituale într-o lume care devine rapid atee și complet materialistă, atât de arogantă încât crede că știe răspunsurile la toate; o lume care dezvoltă mijloace de distrugere în masă și le pune în mâinile persoanelor iresponsabile și nebune; o lume care se află în pragul unei Apocalipse care este provocată de om.ˮ

În prezent, oamenii vor să creeze o lume în concordanţă cu dorințele lor. Ei uită că în ciuda genialităţii lor, nu pot răspunde la întrebarea „de ceˮ. Ei nu pot răspunde de ce totul este așa cum este, de ce Universul acţionează în modul în care o face, de ce materia se comportă în felul în care o face, de ce oxigenul și hidrogenul formează apa etc. Ei pot ști cum se întâmplă toate aceste lucruri, dar niciodată de ce. Eforturile noastre în domeniul științei pot oferi diferite mecanisme pentru o observare adecvată și descriptivă a legilor Universului. Capacitatea explicativă adecvată va continua să fie însă mult timp de acum încolo inaccesibilă științei strict umane. Dacă ar apărea un răspuns, acesta ar fi doar unul conjunctural.

Secolul XXI este nesemnificativ pentru musulmani şi nemusulmani deopotrivă. Este doar o perioadă în timp, care va vedea multe schimbări din care musulmanii vor face parte, indiferent de atitudinea lor faţă de ele. Ar fi mai bine dacă aceștia s-ar confrunta cu acest fapt cu o înţelegere completă și cu o viziune clară a ceea ce doresc să facă și rolul pe care își doresc să îl joace. Și dacă au ales să joace un rol constructiv păstrându-şi în același timp credința, valorile spirituale și fraternitatea, ei ar putea contribui în mod pozitiv la dezvoltarea omenirii

Cred că este oportun să închei acest capitol cu vorbele marelui istoric al științelor, V. Robinson, prin care a descris situația Spaniei musulmane din Europa în timpul Evului Mediu. Este un memento privind funcția islamului de stimulent real pentru a ghida și a beneficia știința, al cărei scop ar trebui să fie în beneficiul omenirii:

„În timp ce Europa era întunecată la apus, Cordoba strălucea sub lămpi publice; în timp ce Europa era murdară, Cordoba construia o mie de băi; în timp ce Europa era plină de paraziți, Cordoba se schimba de haine pe fiecare zi; în timp ce Europa se afla sub noroi, în Cordoba străzile erau pavate; în timp ce palatele din Europa aveau găuri de fum în tavan, arabescurile Cordobei erau rafinate; în timp ce nobilimea Europei nu știa să își scrie numele, copiii din Cordoba mergeau la școală; în timp ce călugării din Europa nu erau capabili să citească serviciul de botez, profesorii din Cordoba creaseră o bibliotecă de dimensiuni alexandrine.”

Această concluzie conduce la al patrulea principiu pe care universalitatea islamului îl punctează – și anume: că oferă cele mai bune soluții la problemele cu care se confruntă omenirea, în loc să creeze altele noi.